Situație dificilă în comuna Ștefan cel Mare, acolo unde seceta a distrus jumătate din culturile agricole de porumb și floarea soarelui. Din totalul de 3.000 de hectare cultivate, peste 1.500 de ha au fost afectate de seceta pedologică, iar producțiile au fost compromise. ”Avem înregistrate la Primărie 800 de cereri pentru evaluarea pagubelor produse de secetă. Sute de hectare de culturi agricole au fost calamitate pe teritoriul comunei. Este o situație fără precedent în ultimii 30 de ani”, afirmă primarul Ion Parpală.
Probleme au fost și în ceea ce privește alimentarea cu apă a localității. Autoritățile locale au fost nevoite ca la un moment dat, pe parcursul lunii iulie, să impună un program de furnizare a apei către cetățeni, din cauza consumului mare. În condițiile în care în mod normal două foraje asigură necesarul de apă menajeră în comună, în luna iulie patru foraje de apă nu au făcut față consumului. Situația a revenit la normal în prezent, însă conducerea Primăriei Ștefan cel Mare face apel la cetățeni să folosească apa doar în scopuri menajere, nu și pentru udatul grădinilor și al spațiilor verzi.
Dotări pentru Școala Gimnazială
Pe elevii din comuna Ștefan cel Mare, noul an școlar îi va aștepta cu dotări moderne. Școala din comună a avut șansa la modernizare, în baza unor fonduri ce au fost puse la dispoziția autoritățile locale prin Planul Națio¬nal de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel, din toamnă, elevii vor învăța în bănci noi și vor putea utiliza echipamente digitale performante în procesul de învățare. Copiilor le sunt astfel oferite condiții moderne de studiu, la nivelul școlilor din mediul urban. Valoarea totală a contractului de finanțare a dotării școlii este de 1.078.213,05 lei, din care valoarea nerambursabilă finanțată din PNRR este de 906.061,38 lei.