Moment de sărbătoare pentru locuitorii și autoritățile comunei Suseni în ultima duminică a lunii iulie. Comunitatea locală a marcat 519 ani de la prima atestare documentară a localității, prilej cu care a avut loc cea de-a XVIII-a ediție a Zilei Comunei. Organizată neîntrerupt încă din anul 2005 (cu excepția anilor de pandemie), sărbătoarea de la Suseni a devenit un eveniment de tradiție, apreciat mai ales pentru specificul aparte al manifestărilor organizate, cea mai cunoscută fiind ceremonia „Dansul torțelor”.
Primarul Doru Radu și echipa sa din administrația publică locală au pus la cale o sărbătoare deosebită, de la care oamenii s-au dat cu greu plecați, abia târziu, în noapte. La eveniment au participat parlamentarii Dănuț Bica, Remus Mihalcea, Aurel Bălășoiu, vicepreședintele CJ, Adrian Bughiu, prefectul Dragoș Predescu, precum și mai mulți primari.
Ca de fiecare dată, sărbătoarea comunei a fost legată de marcarea unor repere istorice importante: 165 de ani la Unirea Principatelor Române - Mica Unire și 135 de ani de la moartea poetului național Mihai Eminescu. Momentele de evocare istorică au fost ideal intercalate cu cele artistice, susținute de tinerele talente locale, Sara Ioana Stanciu, Aida Elena Stanciu, Karina Maria Ion, precum și de Grupurile de dans ale Școlii Gimnaziale ”Marin Braniște” Suseni.
După întâmpinarea oaspeților, primarul Doru Radu a premiat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie și elevii care au terminat anul școlar cu media 10. Edilul din Suseni a fost la rândul său premiat de conducerea Consiliului Județean, fiindu-i acordată o diplomă de excelență în administrație și Trofeul Argeșului.
Festivitățile au lăsat locul muzicii de petrecere, atmosfera frumoasă scoțând oamenii la joc. Sărbătoarea a fost animată de Orchestra - Bebe Voinea Band, iar la căderea serii copiii din localitate au făcut magie pe terenul de sport, unde s-a desfășurat ”Dansul torțelor”. Pus în scenă după multe ore de muncă și repetiții, momentul a fermecat întreaga audiență. Luminile purtate cu emoție și entuziasm de zecile de copii au creat un spectacol extraordinar, iar un frumos foc de artificii a încheiat sărbătoarea de la Suseni.
”Este un eveniment cu, despre și pentru copii, dar și pentru oamenii mari, localnici sau oaspeți. ”Dansul torțelor”, punctul culminant al manifestării, reprezintă modul original al copiilor din Suseni de a se juca, și de a ”abandona”, măcar temporar, telefonul și calculatorul! Ziua Comunei este, de asemenea, și momentul în care ne omagiem valorile, tradițiile și istoria comunității noastre”, a declarat Doru Radu, primarul comunei Suseni.