albotaCurând, albotenii se vor putea mândri cu una dintre cele mai moderne săli de sport din mediul rural românesc. Este vorba de sala de sport, investiție în valoare de 2 milioane de euro, finanțată prin CNI. Obiectivul este practic realizat. Pentru a fi inaugurat, se așteaptă sosirea, din Germania, a instalației de aer condiționat.
„Sala e gata atât la interior, cât și la exterior. În luna mai am asfaltat și curtea interioară. E o chestiune de zile până la sosirea instalației de aer condiționat. După ce va fi montată, vom putea face inaugurarea. Ne-am zbătut foarte mult pentru realizarea acestui obiectiv, însă, apreciez eu, eforturile au meritat: Albota are una dintre cele mai moderne săli de sportul din mediul rural românesc, care poate găzdui diverse competiții în condiții excelente.”, spune primarul Ion Dumitru.
Firma care se ocupă de introducerea rețelei de canalizare la Mareș și Cerbu a început deja organizarea de șantier, fiind aduse la fața locului materialele realizării acestei investiții de care vor beneficia locuitorii celor două sate. Rețeaua se va întinde pe o lungime de 18 km.  
 
Stații de autobuz moderne
Patru stații de autobuz moderne, echipate cu panouri fotovoltaice, deservesc, din luna mai, călătorii de pe raza comunei. În funcție de banii disponibili în buget la capitolul „Venituri proprii”, administrația se gândește la mărirea numărului acestora. Tot în luna mai a fost finalizat proiectul privind reabilitarea iluminatului public. Au fost montate 360 de lămpi cu consum redus, sistemul fiind controlat prin telegestiune. Foarte puțin de lucru mai este la sistemul de supraveghere video al comunei. Din cele 120 de camere de luat vederi de înaltă performanță, mai sunt de montat cele cu vedere pe timp de noapte. Și proiectul privind asfaltarea unor drumuri din comună, finanțat prin programul „Anghel Saligny”, este pe final. Mai este de turnat covor asfaltic pe o lungime de aproximativ 1 km pe străzile Bisericii și Găjgărăi și se lucrează la ridicarea capacelor de canalizare pe tronsoanele cuprinse în proiect.
 
Lucrări la lăcașele de cult
Biserica din satul Cerbu este în plin proces de recondiționare, iar cea din Mareș va fi repictată. Pentru ambele lăcașe de cult au fost alocate anul acesta, prin hotărâre de Consiliu Local, sume de la bugetul comunei. În privința noii biserici ce va fi ridicată în centrul localității, lângă Primărie, execuția lucrărilor a fost scoasă la licitație pe SEAP.