micesti targDuminică, 12 mai, cei care iubesc tradițiile, folclorul, produsele și gastronomia românească sunt așteptați la Micești, începând cu ora 13.00, în locația Vulcanizare - Service Oprescu, pe Calea Câmpulung nr. 74C (pe partea stângă a DN 73), acolo unde are loc „GospodarEști”, târg pus la cale de agenția de organizare de evenimente CMP. Manifestarea, aflată la prima ediție, va avea în centrul atenției produsele realizate de gospodarii din comuna Micești - producători locali, meșteri și artizani. Oaspeții vor avea parte de un adevărat festin gastronomic, cu brânzeturi, pastramă și mezeluri preparate după rețete moștenite din moși-strămoși, dulcețuri sau deserturi tradiționale, zacuscă, murături, produse de panificație și patiserie de casă, toate stropite cu licori pentru toate vârstele și pentru toate gusturile, de la sucuri naturale la vin și țuică.

Vizitatorii vor avea ocazia să descopere în cadrul standurilor îndeletniciri străvechi ale satelor din Micești, pe care localnicii le păstrează cu sfințenie în lada de zestre cu tradiții, și vor putea achiziționa produse realizate cu îndemânare și efort de meșterii, artizanii și antreprenorii locali.
În cadrul târgului va exista și o zonă de distracție destinată copiilor. 
Atmosfera de petrecere câmpenească va fi menținută de ansambluri, coruri și soliști locali. Vor mai urca pe scenă violonistul Virgil Iordache și numeroși alți soliști din județ, totul culminând cu recitalul extraordinar al uneia dintre cele mai îndrăgite vedete ale cântecului popular românesc, Ionuț Dolănescu. 
Intrarea la eveniment este gratuită.