La Cicănești, lucrările de reamenajare a stadionului comunal, investiție derulată cu bani de la bugetul local, se află în plină derulare. După remodelarea suprafeței de joc și însămânțarea gazonului, dreptunghiul de joc a fost delimitat cu stâlpi iar, de curând, au fost montate și plasele de gard. „Urmează realizarea unui șanț casetat, pentru prevenirea inundării terenului, amenajarea a două copertine, pe post de bănci de rezerve, și reînsămânțarea suprafeței de joc.
Când gazonul va ajunge la maturitate, terenul de fotbal va putea fi folosit, în mod organizat, de către iubitorii de sport, așa cum am procedat, de altfel, și cu terenul cu suprafață sintetică din incinta Școlii Gimnaziale, inaugurat la finele anului 2022. Acolo am stabilit și o taxă modică pentru cei care-l folosesc după încheierea orelor de curs și în week-end, pentru a putea acoperi costurile cu întreținerea acestui obiectiv.”, explică primarul Ion Ionescu.