darmanesti primar 2Imediat după Paște administrația din Dârmănești se va ocupa de modernizarea a patru tronsoane de drum din comună. Este vorba de Sfânta Elena, în satul Dârmănești, Drumul lui Banu și Drumul lui Fieraru, la Piscani, și Drumul Teilor, la Negreni. „Pe Sfânta Elena și Drumul lui Banu au fost amenajate deja șanțurile de evacuare a apelor pluviale, însă nu am putut turna stratul de asfalt, pentru că vremea nu ne-a permis. Până la finele lunii mai însă, va fi asfalt cel puțin pe aceste două tronsoane. Tot în mai sperăm ca regia de specialitate a Consiliului Județean Argeș să înceapă lucrările de reabilitare a drumului județean care tranzitează Valea Nandrii. Lucrările se vor întinde pe aproximativ 3 km. 
În altă ordine de idei, suntem pe final cu lucrările la Grădinița Negreni. S-a lucrat atât la interior cât și la exterior, au fost amenajate toalete noi și vom schimba și acoperișul. Nu în ultimul rând, imediat după Paște ne vom apuca de amenajarea locului de joacă din curtea Școlii Piscani. Va fi cel mai mare loc de joacă de pe raza comunei, în așa fel încât de el să se bucure și copiii din Negreni.”, spune primarul Emilian Ciolan.
Legat de proiectul privind introducerea rețelei de canalizare și stație de epurare în satele Negreni și Piscani, investiție ce se va derula cu fonduri guvernamentale, prin Programul „Anghel Saligny”, autoritățile mai au de obținut două avize, după care poate fi semnat contractul de finanțare.
 
Fie ca Lumina Învierii să vă călăuzească pașii, să vă aducă sănătate și fericire care să dăinuie veșnic în preajma familiilor dumneavoastră! Paște fericit alături de cei dragi! Hristos a înviat!
Primăria și Consiliul Local Dârmănești

Primar, Emilian Ciolan