davidesti casa de cult 2În comuna Davidești au început lucrările de eficientizare energetică și modernizare a Casei de Cultură din localitate, obiectiv ce se va realiza cu fonduri europene, prin PNRR. ”Sunt lucrări ample, de la schimbarea acoperișului până la sistemul de încălzire, panouri solare și izolație termică”, afirmă primarul Alin Văduva. Un alt obiectiv pentru anul acesta de pe lista de priorități este amenajarea unui parc la Căminul Cultural Conțești, lucrare care, de asemenea, a fost începută.

Urmează începerea modernizării drumurilor. ”Am emis ordinul de începere a lucrărilor pentru asfaltarea străzii Dos. Vom scoate la licitație, tot pentru asfaltare și amenajare de rigole, străzile Valea Podului, Râului, zona Mangeac, tronsoane ce însumează 1 km. Avem proiectul tehnic finalizat, de asemenea, și pentru asfaltarea drumurilor din zona Olteanca și Poiana Mică. Toate aceste modernizări vor fi realizate cu fonduri proprii și sprijinul Consiliului Județean. Am încercat să alocam de la buget cât de mult am putut pentru modernizarea infrastructurii rutiere, fiindcă asta e ceea ce își doresc cel mai mult cetățenii din comună. În plus, reabilitarea acestor străzi, an de an, câteodată de mai multe ori pe an, prin pietruire, nu avea nicio eficiență. Din punct de vedere financiar nu era decât o permanentă pierdere de fonduri, din moment ce, după fiecare ploaie mai abundentă, totul trebuia luat de la capăt. De aceea am făcut acest efort și mulțumim foarte mult Consiliului Județean Argeș pentru sprijin.”, a afirmat primarul din Davidești.
Tot în viitorul apropiat va începe și amenajarea stadionului de la Conțești, proiectarea tehnică a acestui obiectiv fiind în curs de finalizare.