negrasiPrimăria comunei Negrași a finalizat achiziția lucrărilor de asfaltare a Străzii Barajului, în satul Bârlogu. Acestea vor demara imediat după introducerea conductelor de canalizare, conform proiectului derulat prin Programul ”Anghel Saligny”. Strada Barajului va fi modernizată pe o lungime de 500 metri, investiția cuprinzând și refacerea acostamentelor, amenajarea de șanțuri și podețe pentru preluarea și evacuarea apelor pluviale, respectiv asigurarea siguranței circulației prin montarea de marcaje și indicatoare rutiere. Referitor la proiectul de înființare a rețelei de canalizare, autoritățile din Negrași au predat amplasamentul constructorului și eu emis ordinul de începere a lucrărilor. ”De la 1 aprilie intrăm efectiv în lucru cu canalizarea. Se va lucra cu prioritate pe Strada Barajului, tocmai pentru a putea veni ulterior cu asfaltul. În paralel ne ocupăm și de curățenia de primăvară, pentru a întâmpina așa cum se cuvine sărbătorile de Paște, dar și sărbătoarea noastră tradițională - Sărbătoarea Narciselor”, declară primarul Constantin Alexandru. În cadrul campaniei de curățenie de primăvară, pe lângă lucrările specifice, a fost pus la punct și terenul de sport din centrul comunei.