95Până la finalul acestui an, angajații administrației comunei Bughea de Jos ar putea să-și desfășoare activitatea în casă nouă. În luna iulie, autoritățile locale au dat startul lucrărilor de construcție a noului sediu administrativ, investiția fiind realizată cu fonduri de la bugetul local.
”Valoarea de investiție a proiectului este de 7,4 miliarde de lei, iar conform contractului de execuție, termenul de finalizare a lucrărilor este de 3 luni de zile. Dacă vom avea toți banii pentru lucrare, sediul nou al primăriei va fi gata anul acesta. Deocamdată ne mai trebuie aproximativ 2,5 miliarde de lei pentru finalizarea lucrărilor. Sper că îi vom primi la rectificarea bugetară de la finalul lunii”, ne-a declarat primarul Gheorghe Sanda. Actuala clădire în care își desfășoară activitatea administrația publică locală are o vechime de peste 50 de ani, iar spațiul a devenit insuficient pentru derularea activităților.
În altă ordine de idei, de curând, autoritățile din Bughea de Jos au făcut aprovizionarea cu lemne a școlii și a sediului administrativ, lemnele fiind procurate din pădurea proprie de la Valea Măcelarului. O problemă cu care se confruntă anual administrația publică locală este aceea a deteriorării drumului de la Poenandre. ”Drumul acesta trebuie pietruit mai mereu deoarece, din cauza ploilor, an de an se strică mai mult. Trebuie să avem bani în buget, în fiecare an, pentru reabilitarea drumului. Soluția ar fi asfaltarea, dar asta înseamnă costuri mari. Deocamdată nu ne permitem să asfaltăm, pietruim an de an drumul de la Poenandre”, precizează edilul de la Bughea de Jos.