cetateni bunÎn luna martie, ministrul secretar de stat Vlad Nicolae a făcut o vizită în comuna Cetățeni, pentru a evalua stadiul investiției realizate cu fonduri  prin Programul „Anghel Saligny”, respectiv modernizarea drumurilor Râului, Morărești, Căpitan Socol și Plaiul Radului. Reprezentantul Guvernul s-a arătat încântat de calitatea lucrărilor și de nivelul avansat al acestora.
”Am sprijinit comuna Cetățeni și o vom face în continuare pentru a se dezvolta și pentru a asigura comunității o infrastructură de utilități și de drumuri, de calitate. Mă bucur să văd cât de bine se lucrează și cât de eficient este acest program guvernamental pentru modernizarea localităților, în special a celor din mediul rural. O comună, din bugetul propriu, nu are cum, nici în 10 ani, să realizeze asemenea investiții. Așadar, una dintre activitățile cele mai importante este atragerea de fonduri. Noi suntem aici pentru a-i sprijini pe primari, ca proiectele domniilor lor să fie viabile și să obțină finanțări.”, a declarat ministrul secretar de stat Vlad Nicolae.
”Strada Râului este în plină modernizare prin unul dintre cele două proiecte pe care le avem finanțate prin Programul „Anghel Saligny”. Acum se lucrează la rigole, covorul asfaltic fiind turnat în totalitate. Cel de-al doilea proiect presupune modernizarea prin asfaltare a Străzii Speranței. Finanțarea este de peste 7 milioane de lei”,  a precizat primarul Mugurel Minciună.