cicanesti latÎn ciuda unui buget propriu extrem de modest, administrația din Cicănești a reușit an de an să atragă fonduri importante din surse guvernamentale și europene, astfel încât să asigure locuitorilor comunei un confort cât mai sporit. Au fost introduse principalele rețele de utilități - apa și canalizarea, iar aproape toate drumurile de interes local au fost asfaltate. Iar anul acesta se vor derula noi investiții.
„Principalul obiectiv pe care ne vom concentra este introducerea alimentării cu gaze. Împreună cu alte două comune, Tigveni și Sălătrucu, am obținut într-o primă fază o finanțare de la Guvern în valoare de 7,6 milioane de lei pentru demararea acestui obiectiv, care va completa, practic, infrastructura de utilități a comunei. Un alt proiect major de care ne vom ocupa în perioada următoare se referă la modernizarea prin asfaltare a încă 11 km de drumuri din comună, investiție ce se va derula prin Programul „Anghel Saligny”. Odată implementat acest proiect, vom avea drumuri asfaltate în aproape toată localitatea. Din păcate, drumul județean care tranzitează comuna, nereabilitat de zeci de ani, este într-o stare deplorabilă. Sperăm ca cei care îl au în administrare să intervină cât mai curând, măcar prin plombarea gropilor care s-au adâncit și înmulțit în perioada sezonului rece.”  spune primarul Ion Ionescu.
Alte obiective de investiții ce se vor derula în următoarea perioadă la Cicănești din fonduri guvernamentale și europene sunt reabilitarea termică a celor două corpuri ce compun școala de centru, dar și a sediului administrativ al comunei, dotarea școlii gimnaziale cu echipamente IT, materiale didactice și mobilier, modernizarea iluminatului public, amenajarea unei platforme destinate gestionării gunoiului de grajd. Nu în ultimul rând, în această perioadă au loc lucrări de reamenajare a stadionului comunal.
 
Primăvara ce se-așterne să vă aducă împlinire și noroc, fericire și iubire și, nu în ultimul rând, căldura sufletească din partea celor dragi. Un 8 Martie de poveste, doamnelor și domnișoarelor!
Primăria și Consiliul Local Cicănești
Primar, Ion Ionescu