Lucrările de modernizare a drumurilor din comuna Popești continuă în această perioadă. Vremea bună a permis lucrul în teren, astfel că utilajele și muncitorii firmei constructoare lucrează în această perioadă în satul Slobozia, pe strada Antenelor. ”Se lucrează pe strada Antenelor, se face pregătirea drumului pentru asfaltare. Se refac șanțurile, se betonează și sunt amenajate podețele de acces. Concomitent, în satul Purcăreni, pe strada Biserica Veche, se toarnă asfaltul pe ultima jumătate a drumului. Este vorba despre primul strat de asfalt, cu cel final vor veni mai târziu”, precizează primarul Ion Mihai. Investițiile se desfășoară în cadrul proiectului finanțat de Guvern cu 4 milioane de lei, prin Programul ”Anghel Saligny”.
Popești: Continuă lucrările de asfaltare
- Detalii
În desfășurare se află în această perioadă și licitația pentru dotarea școlii din comună. Școala Gimnazială ”Victor Țârcovnicu” din satul Slobozia va beneficia de mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale, cu fonduri prin PNRR. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 712.955,21 lei.
Pe de altă parte, în scurt timp vor fi reluate lucrările la Căminul Cultural Popești, investiție derulată cu fonduri locale și cu sprijinul Consiliului Județean. De asemenea, administrația publică locală are în plan să execute câteva lucrări cu fonduri proprii, printre acestea numărându-se amenajarea unei magazii de lemne la școală și montarea unor detectoare de fum în cadrul unității școlare.
Un gând bun, sincere felicitări și urări de bine tuturor femeilor, cu ocazia zilei de 8 Martie! La mulți ani, doamnelor și domnișoarelor!
Primăria și Consiliul Local Popești
Primar, Ion Mihai