cetateni 2024Din punct de vedere al investițiilor în derulare, La Cetățeni lucrurile s-au așezat pe făgașul firesc. ”Pentru străzile cuprinse în lotul I din cadrul proiectului derulat cu fonduri prin programul „Saligny”, s-a încheiat asfaltarea și lucrăm la amenajarea rigolelor. Urmează modernizarea străzii Speranței - din lotul al II-lea din cadrul aceluiași proiect. Am făcut probele la rețeaua de apă pe acest tronson și putem să demarăm modernizarea drumului. Concomitent, cu fonduri locale, vom asfalta strada Teilor”, a anunțat edilul șef.

În două luni, estimează șeful executivului, va fi finalizată și eficientizarea energetică și modernizarea clădirii Căminului Cultural, lucrare aflată în desfășurare cu fonduri europene obținute prin PNRR.
”Între timp, lucrăm la caietul de sarcini pentru achiziția din cadrul proiectului ce vizează dotarea școlilor cu mobilier și echipamente IT, obiectiv derulat tot cu fonduri europene prin PNRR, și la studiul de fezabilitate pentru introducerea de gaze în localitate, proiect pe care îl derulăm în asociere cu localitatea Stoenești și două comune din județul Dâmbovița. Așteptăm, totodată, răspunsul pentru solicitarea depusă la Ministerul Energiei privind înființarea unui parc fotovoltaic în localitate, pentru consumul public de energie electrică”, a mai punctat edilul din Cetățeni. 
 
Cupluri premiate de „Dragobete”
cetateniDe Ziua Iubirii, sărbătorită în mod tradițional pe 24 februarie – „Dragobete” -  conducerea Primăriei Cetățeni a oferit o plăcută surpriză cuplurilor ce anul acesta celebrează „nunta de aur”. Patru familii a căror căsnicie se întinde pe 50 de ani au primit flori, mici atenții și felicitările de rigoare din partea reprezentanților administrației locale. 
”Păstrând obiceiul pe care l-am creat, am mers personal la cele patru familii sărbătorite, cu tort, flori și un mic dar, pentru a le felicita. Am sărbătorit împreună fidelitatea, respectul, buna înțelegere de care au dat dovadă, alcătuind o familie timp de jumătate de secol. Ei sunt un model de urmat pentru tineri și merită toată aprecierea noastră”, a declarat primarul Mugurel Minciună.
 
O primăvară frumoasă în suflet, în gând și în case tuturor doamnelor și domnișoarelor! La mulți ani de 8 Martie!
Primăria și Consiliul Local Cetățeni
Primar, Mugurel Minciună