În februarie s-a desemnat câștigătorul licitației pentru reabilitarea moderată a Școlii Albești Ungureni, investiție derulată cu fonduri europene, prin PNRR. ”Se vor realiza lucrări de modernizare, care constau în înlocuirea tâmplăriei, termoizolație, montarea de panouri fotovoltaice, a pompelor de apă. Concomitent, prin acest proiect se vor monta și două stații de încărcare electrică pentru autoturisme”, a declarat primarul Gabriel Popa.
Toate unitățile de învățământ din localitate, școli și grădinițe, vor fi dotate cu mobilier și echipamente digitale. ”Suntem în plin proces de evaluare a ofertelor pentru dotările IT și urmează deschiderea achiziției pentru mobilier. Așteptăm răspunsurile pentru solicitările de finanțare depuse pentru modernizarea platformelor de colectare și reciclare gunoiului de grajd și pentru proiectele depuse pe AFIR, pentru modernizarea drumurilor agricole și a unora de interes local. Este vorba de 3 km de drumuri agricole și în jur de 4 km de drumuri de interes local. Am avut vizita în teren a reprezentanților AFIR pentru verificarea acestor tronsoane și așteptăm următoarele solicitări din partea lor.”, spune Cristi Ștefan, de la compartimentul „Achiziții publice” din cadrul Primăriei Albeștii de Argeș.
Cu sume obținute din Fondul de Urgență destinat calamităților, a început construirea unui pod pe strada Sub Dos, în satul Brătești, lucrare importantă, deoarece oamenii din această zonă nu mai aveau acces la restul localității. Tot la capitolul infrastructură trebuie menționat faptul că a reînceput amenajarea trotuarelor de-a lungul DN 7C. Obiectivul este realizat cu fonduri de la bugetul local.
Fie ca veselia, frumusețea și spiritul zilei de 8 Martie să vă însoțească pretutindeni! La mulți ani tuturor femeilor, împliniri și multă iubire din partea celor dragi!
Primăria și Consiliul Local Albeștii de Argeș
Primar, Gabriel Popa