# „Renovare și dotare Centru Comunitar Integrat Hârtiești”

Prin intermediul acestui proiect, Comuna Hârtiești va pune la dispoziția persoanelor vulnerabile atât servicii medicale, cât și sociale.
„Obiectivul proiectului constă în dezvoltarea unui centru comunitar integrat la nivelul Comunei Hârtiești, investiție ce va contribui la creșterea accesului la serviciile de asistență medicală comunitară furnizate integrat cu cele sociale și educaționale pentru persoanele care aparțin grupurilor vulnerabile. Se vor dezvolta serviciile de asistență medicală comunitară în scopul identificării problemelor medico-sociale, a îmbunătățirii indicatorilor stării de sănătate, a nivelului de trai al populației prin acțiuni de prevenție și intervenție specializată, precum și prin creșterea accesului la servicii medico-sociale de calitate și a sporirii gradului de incluziune socială a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile din punct de vedere economic, social sau al stării de sănătate”, precizează Comuna Hârtiești.
Valoarea totală a proiectului este de circa 832049,30 lei cu TVA (peste 165.000 euro), finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNNR).
Proiectul trebuie implementat până la data de 1 mai 2025.
Persoană de contact:
Primar, Ștefan Ion-Cosmin
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Tel/fax: 0248/297.050
„PNNR – FONDURI PENTRU ROMÂNIA MODERNĂ ȘI REFORMATĂ”
„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.”
„PNNR. Finanțat de uniunea Europeană - UrmătoareaGenerațieUE”