Cu ocazia sărbătorii tradiționale românești „Dragobetele”, în data de 24 februarie, la Căminul Cultural „Emilian Cortea” din Schitu Golești a avut loc un spectacol organizat de cadrele didactice și elevii școlilor din localitate. ”Alături de copiii de la școlile din localitate au fost prezenți membri ansamblului „Hora” și cei al formației „Mugurașul de la Schitu”. S-a dorit o sărbătoare autentică, românească, de aceea toți am purtat costumul popular, iar spectacolul a fost creat special să ne introducă în atmosfera tradițiilor: pe lângă cântece și jocuri, s-au spus snoave, proverbe, zicători. Suntem mândri de păstrarea obiceiurilor și mai ales de faptul că tinerii îmbrățișează cu bucurie aceste manifestări”, a declarat primarul Vasile Miriță.
Din punct de vedere al investițiilor publice, lucrurile merg ca pe roate. ”La cea de-a treia etapă a extinderii rețelei de canalizare, proiect derulat cu fonduri guvernamentale prin Programul „Anghel Saligny”, ne apropiem de introducerea conductei pe încă 4 km. Estimez că în maxim două luni vom finaliza eficientizarea energetică și modernizarea Primăriei, prin PNRR. Avem deja panourile fotovoltaice și pompele de căldură montate, astfel că am ajuns la aproximativ 60% din implementarea proiectului. Cât de curând începem reabilitarea energetică și modernizarea și la Școala Schitu Golești, proiect în valoare de 1,6 milioane de lei.”, a afirmat edilul șef.