Chiar dacă nu dispune de posibilități financiare însemnate, și anul acesta administrația publică locală din Râca a făcut tot posibilul ca cetățenii comunei să se bucure de frumusețea sărbătorilor de iarnă. Astfel, pe străzile din localitate au fost montate ghirlande luminoase, iar Moș Crăciun va ajunge din nou, încărcat cu daruri, la copiii din localitate.
Spre bucuria celor mici, autoritățile din comuna Râca au pregătit 80 de pachete de sărbători atât pentru elevi și preșcolari, cât și pentru ceilalți copii de vârstă mai mică din localitate.
În ceea ce privește partea administrativă, bugetul localității a fost rectificat, în luna decembrie, cu suma venită din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului. Comunei Râca i-a fost alocată suma de 250.000 de lei pentru diverse tipuri de cheltuieli, precum și pentru susținerea proiectelor de infrastructură. Cea mai importantă investiție derulată în 2023 în comună este cea de asfaltare a peste 4 km de drumuri comunale prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Sfintele Sărbători ale Crăciunului să vă găsească fericiți și sănătoși și să vă aducă tot binele din lume. Un An Nou mai bun, mai bogat.
Crăciun fericit! La mulți ani!
Primăria și Consiliul Local Râca
Primar, Nicușor Sorin Popescu