poienarii de muscel latPrimăria Poienarii de Muscel a obținut finanțare prin Programul de Investiții ”Anghel Saligny” pentru înființarea rețelei de gaze naturale. Rețeaua va fi amenajată în baza unui proiect depus în asociere cu comuna Mioarele, iar prima tranșă de bani ce va fi alocată pentru realizarea obiectivului este de 7,6 milioane de lei. ”Am reușit obținerea unei finanțări pentru un obiectiv foarte util pentru comunitate. Această finanțare se adaugă celorlalte investiții aflate în derulare în comună. Obținerea fondurilor pentru rețeaua de gaze a fost posibilă alături de o întreagă echipă din primărie, oameni care știu să-și facă treaba”, declară primarul Ion Banzea.

După semnarea contractului de finanțare a lucrărilor, autoritățile din Poienarii de Muscel vor trece la organizarea licitațiilor pentru proiectare și execuție. Acestea vor începe efectiv anul viitor. 

Tot din 2024 vor demara și lucrări de modernizare a iluminatului public. Proiectul a primit finanțare prin AFM (Administrația Fondului pentru Mediu), iar licitația pentru execuție a fost finalizată de curând. Totodată, din Fondul de rezervă al Guvernului au fost alocate sume în luna decembrie pentru diverse cheltuieli ale administrației publice locale. Astfel, 78.000 de lei au fost alocați pentru situații de urgență, iar alți 300.000 de lei pentru cheltuieli curente.
 
Iluminat festiv 
Feeria sărbătorilor de iarnă s-a revărsat asupra localității odată cu pornirea iluminatului de sărbătoare, în luna decembrie. Bradul din fața sediului Primăriei a fost împodobit, în timp ce pe străzile din comună au fost montate instalații luminoase. Bucurie mare va fi și pentru cei 200 de elevi și preșcolari din localitate, întrucât și anul acesta vor primi daruri de la Moș Crăciun. Într-un efort comun, primarul, viceprimarul și consilierii locali din Poienarii de Muscel au pus mână de la mână și au cumpărat tot ceea ce este nevoie pentru a le face o bucurie celor mici. 
 
Sfânta sărbătoare a Crăciunului să ne călăuzească pașii pe calea credinței, împăcării și împlinirii. Fie ca nașterea Domnului să ne lumineze casa, iar Anul ce vine să fie plin de realizări, pe toate planurile! Crăciun fericit! La mulți ani!
Primăria și Consiliul Local Poienarii de Muscel
Primar, Ion Banzea