cicanesti inaltAdministrația din Cicănești are în derulare mai multe proiecte pentru care a obținut finanțare din surse externe - guvernamentale sau europene. Cel mai nou de pe agenda investițională se referă la realizarea unei platforme pentru stocarea și, ulterior, valorificarea gunoiului de grajd. Conform acestui proiect, gunoiul de grajd va fi colectat de la fiecare crescător de animale în parte și transformat în compost. „Investiția presupune inclusiv achiziționarea unor utilaje indispensabile derulării unei astfel de activități: încărcător frontal, tractor, remorcă, mașină de împrăștiat gunoiul de grajd, cisternă vidanjă etc. Am realizat studiul de fezabilitate și a fost adoptată hotărârea de consiliu local privind aprobarea indicatorilor tehno-economici ai investiției, astfel că urmează depunerea proiectului la autoritatea de management care gestionează fondurile din PNNR.”, spune primarul Ion Ionescu.

Tot prin PNNR a fost semnat deja contractul de finanțare privind eficientizarea energetică a celor două corpuri de clădire care compun Școala Gimnazială Cicănești. Prin același program, unitatea de învățământ va beneficia de dotări de ultimă generație, constând în mobilier, echipamente IT și materiale didactice.
Pregătirile pentru sezonul rece au fost efectuate. Există stoc de material antiderapant, pentru a fi împrăștiat pe drumuri în cazul în care pe acestea se va forma polei, iar instituțiile publice de pe raza comunei au fost aprovizionate cu material lemnos.
Nu în ultimul rând, cetățenii comunei sunt anunțați că pot depune cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece. Cererile se pot depune la sediul primăriei în oricare lună a sezonului rece, cu mențiunea că termenul limită este data de 20 a lunii respective. Subvenția pentru încălzire se acordă în perioada 1 noiembrie 2023-31 martie 2024.