suici lat nouDouă investiții de mare anvergură vor duce la un alt nivel infrastructura rutieră și de utilități a comunei Șuici. Aceste două obiective se vor realiza cu fonduri guvernamentale, prin Programul „Anghel Saligny”, ambele fiind acum în procedură de licitație pentru desemnarea constructorului. ”Avem, pe de o parte, extinderea sistemului de canalizare -17 km de rețea, în satele Ianculești, Păuleni, Paltenu și cătunul Moșteni (sat Șuici). Celălalt proiect vizează modernizarea infrastructurii rutiere: asfaltarea și realizarea de șanțuri și rigole (acolo unde este nevoie) pentru 11 km de drumuri din localitate.

Sunt lucrări ample, ce vor aduce un confort sporit localnicilor și vor face comuna mai atractivă pentru tineri, pentru cei ce vor să vină să locuiască aici și, de ce nu, pentru cei care vor să investească aici. Dacă avem pusă la punct infrastructura de drumuri și utilități, putem ulterior să gândim proiecte inovatoare și pe alte paliere și domenii. Fără apă, canalizare și drumuri puse la punct, nu putem spera la dezvoltare reală. Poziția noastră geografică ne avantajează și cred că peste câțiva ani, localitatea poate înflori.”, a declarat primarul Constantin Iatagan.
Tot în această perioadă conducerea administrației are în lucru eficientizarea energetică și modernizarea școlii, obiectiv pentru care au fost atrase fonduri europene prin PNRR.
În comună se fac și pregătiri pentru iarnă. ”Am achiziționat deja nisip, sare, punem la punct utilajele cu care vom interveni în cazul ninsorilor abundente și facem lucrări de decolmatare a șanțurilor și toaletarea vegetației. Deși în ultimii ani iernile au fost blânde din punct de vedere al cantității de precipitații, trebuie să luăm măsuri, ca buni gospodari.”, a mai afirmat edilul șef din Șuici.