A fost joc, a fost veselie, a fost zi de sărbătoare în comuna Bârla! Sâmbătă, 5 august, de la orele amiezii și până târziu în noapte, bârlenii și oaspeții veniți de prin alte părți au petrecut pe ritmuri de muzică populară autentică, acompaniate, așa cum o cere tradiția, de jocul călușarilor de pe valea Cotmenei. Manifestările dedicate Zilei Comunei, desfășurate sub genericul ”Hora ca la Bârla”, au debutat cu Concursul Național de Dans Popular ”Floare de câmpie”, ajuns la ediția a X-a și denumit anul acesta ”Profesor Dumitrescu Voicu”, în memoria vestitului coregraf din Bârla care a format numeroase generații de dansatori. Au participat și jucat cu talent și dăruire ansambluri folclorice din Argeș, dar și din județele învecinate. Marele premiu a fost câștigat de Ansamblul ”Florile Teleormanului”, podiumul fiind completat de Ansamblul ”Vestitorii Aninoasei” (Argeș) și Ansamblul ”Mărțișorul” din Corbu (Olt).
După joc și voie bună, a venit și un binemeritat moment de repaus pentru tinerii dansatori, prilej cu care cei prezenți au putut asista la o festivitate de premiere. Primarul Gheorghe Voicu, alături de una dintre fiicele satului, Olimpia Doru, a premiat olimpicii, elevii cu rezultate deosebite la învățătură și sportivii din comună. De asemenea, cuplurile care au împlinit anul acesta 50 de ani de căsătorie au primit flori, diplome și premii în bani din partea Primăriei Bârla. ”Vom premia întotdeauna excelența și rezultatele deosebite! Dragi copii, vă doresc să fiți sănătoși și să învățați în continuare la fel de bine pentru că noi vom fi întotdeauna pregătiți să răsplătim eforturile voastre. Să nu uitați de unde ați plecat și să ne faceți mândri oriunde veți merge. Iar dumneavoastră, celor care aniversați 50 de ani de căsnicie, vă mulțumim pentru exemplul pe care ni-l oferiți, mai ales acum în vremurile complicate pe care le trăim”, a spus primarul Gheorghe Voicu. La sărbătoarea de la Bârla au participat mai mulți primari, parlamentari, directori de instituții publice. Printre aceștia s-au numărat directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Ionuț Gheorghe, inspectorul școlar general adjunct, Cătălina Dumitrașcu, primarul Doru Radu de la Suseni, primarul Gheorghe Savu de la Țițești, dar și deputatul Aurel Bălășoiu și senatorul Dănuț Bica. Ultimul a venit și cu o veste foarte bună pentru cetățenii comunei Bârla, transmițând un mesaj din partea ministrului Justiției, Alina Gorghiu. Săptămâna viitoare, primarul Gheorghe Voicu va semna contractul de finanțare a lucrărilor de extindere cu 17 km a sistemului de canalizare din comună. Investiția este finanțată prin Programul ”Anghel Saligny”.