babana bunPe 20 iulie, de Sfântul Ilie, administrația din Băbana a marcat 453 de ani de atestare documentară a localității. Mii de oameni au umplut până la refuz zona de agrement amenajată la Troița Groși, acolo unde au avut parte de momente artistice de calitate, premii și un picnic oferit de reprezentanții administrației, cu ajutorul a numeroși sponsori.
Startul distracției s-a dat la ora 18.00, când au urcat pe scenă cunoscutul interpret Iulian Brezan, acompaniat de formația condusă de Cristian Gușatu. De-a lungul serii au mai încântat audiența copii de pe raza comunei, cu reale valențe artistice.

„Mediat” de prezentatorul Constantin Pașol (Radio România) și primarul Bebe Ivan, momentul premierilor a fost unul lung, pentru că pe listă s-au aflat peste... 100 de persoane! Au primit diplome și cadouri cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, elevii cu rezultate bune la învățătură, antreprenorii de pe raza comunei - mulți dintre ei, extrem de tineri, locuitori ai localității care s-au remarcat prin fapte de eroism (cum este cazul polițistului local Ionuț Voica, cel care în iunie a salvat o femeie de la înec) ori prin activități de voluntariat, dar și cei mai gospodari oameni ai comunei. Nu în ultimul rând, Gheorghe Iliescu, fost director al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a primit titlul de Cetățean de Onoare al comunei.
Diplome și medalii au primit și participanții la concursul de șah organizat în aceeași zi de către Primăria Băbana și susținut de Asociația Sportivă Muntenia.
Primarul Bebe Ivan a ținut să mulțumească în mod special celor peste 30 de sponsori ai manifestării, care au contribuit din plin la reușita manifestării. De altfel, edilul din Băbana a primit în dar o eșarfă de primar „pentru mandatul următor”, după cum s-a exprimat unul dintre sponsori!

babana 1babana cupluribabana copii bunbabana cetatean de onoarebabana esarfa