cosestiLa Coșești continuă lucrările la reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă, proiect finanțat din fonduri guvernamentale, prin PNDL II. În paralel, în această vară vor fi demarate lucrări de extindere la școala din satul de reședință. „După spusele constructorului, la sistemul de alimentare cu apă ar mai fi de lucru vreo câteva luni. Ca și construcții efective, nu mai e foarte mult de realizat, dar mai este de adus aparatura care va deservi cele 6 sisteme prevăzute în proiect. Sperăm din tot sufletul ca anul acesta să facem recepția acestui obiectiv extrem de important pentru comunitate.

Cât de curând vom începe lucrări de extindere la Școala Coșești, pentru a putea derula în condiții optime procesul de învățământ într-un
singur schimb. Anul acesta ne-am folosit de sala Căminului Cultural, însă încăperea nu e tocmai adecvată unui astfel de proces. Facem eforturi ca până în toamnă, la începutul anului de învățământ, să finalizăm lucrările. Legat tot de infrastructura școlară, așteptăm un semnal din partea Ministerului Dezvoltării pentru a ne putea apuca efectiv de implementarea proiectului finanțat prin PNNR, care prevede reabilitarea termică a școlii și a grădiniței de la Jupânești, dar și a sediului administrativ al comunei. Contractul de finanțare este deja semnat, mai trebuie efectuate procedurile de achiziție a lucrărilor. Totodată, suntem aproape de finalizarea procedurilor în vederea organizării licitației pentru stabilirea antreprenorului proiectului care vizează reabilitarea iluminatului public. Este vorba de un proiect amplu, finanțat prin Agenția Fondului de Mediu. Odată implementat, comunitatea va beneficia de un iluminat public la cele mai înalte standarde, la concurență cu marile orașe, în concordanță cu ultimele normative în materie de mediu.”, detaliază primarul Nicolae Pană.

Festivalul Țuicii, în al doilea week-end din septembrie
Populara manifestare Festivalul Țuicii va avea loc anul acesta în al doilea week-end din luna august. „Ca și anul trecut, festivalul va debuta sâmbătă seara, cu un program destinat tinerilor, urmând ca duminică să se deruleze grosul manifestărilor. Am ales ca desfășurare al doilea week-end din septembrie în principal pentru a nu ne suprapune cu începerea noului an școlar.”, a precizat edilul șef din Coșești.