poienari 2O nouă ediție a festivalului de tradiție ”Urcă oile la munte” a avut loc în ultima duminică a lunii mai în satul Jugur, din Poienarii de Muscel. Evenimentul, ce marchează un moment important al transhumanței, a fost prilej de sărbătoare pentru întreaga comunitate, organizatorii - Primăria și Consiliul Local, reușind și de data aceasta să se ridice la înălțime. ”După o perioadă de pauză, din cauza pandemiei, iată că reînviem tradiția. „Urcă oile la munte” este un festival care ne definește, o sărbătoare care ne aduce mai aproape unul de celălalt și prin care dorim să aducem bucurie cetățenilor comunei.”, a rostit în deschidere primarul Ion Banzea.

Spectacolul artistic a fost unul de excepție, pe scenă urcând nume de rezonanță din folclorul românesc, precum Ilie Dură, Marilena Ghiorman, Mitică Tavă, Daniela Cernea, Crinu Spătaru, Rodica Voicu și Plaiuri Muscelene. George Florea, Mădălina Enaru, Maria Gheorghițoiu, Grupul Miorița Jugur și mulți alți artiști și ansambluri din Argeș, Vâlcea și Dâmbovița.
În semn de prețuire și respect pentru cetățeni și pentru conducerea administrației locale, personalități importante din administrația și politica județeană și centrală au onorat sărbătoarea: Alina Gorghiu - președinta Senatului, Radu Perianu - prefect de Argeș, Dănuț Bica - senator PNL, Marius Nicolaescu - vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, deputatul PSD Nicolae Pavelescu, consilieri județeni și colegi primari din județ.
poienari 1Primarul Ion Banzea a primit, atât din partea Senatului, cât și a Consiliului Județean, diplome de apreciere pentru activitatea depusă, cuvintele rostite de oficialități fiind elocvente.
”Omul sfințește locul - este mai mult decât evident aici, la Poienarii de Muscel. Ion Banzea este unul dintre cei mai vechi primari liberali, unul dintre cei care au schimbat localitatea prin zeci de investiții. Se bucură de întreaga noastră susținere, ori de câte ori este nevoie. Mă bucur din suflet să văd că oamenii țin la tradițiile lor, la obiceiuri și că le transmit celor mici pentru a fi duse mai departe. Felicitări tuturor locuitorilor comunei Poienarii de Muscel!”, a declarat Alina Gorghiu, președinta Senatului.
”Suntem alături de localitatea Poienarii de Muscel, domnul primar are la noi ușa deschisă întotdeauna și vom sprijini localitatea pentru co-finanțările proiectelor în derulare.”, a spus Marius Nicolaescu, vicepreședintele CJ Argeș.