În mod tradițional, în comuna Rociu luna aprilie este dedicată curățeniei. Și anul acesta, administrația publică locală a pregătit un amplu program de salubrizare și înfrumusețare a comunei, intitulat generic ”Luna curățeniei”. Astfel, începând cu data de 1 aprilie, cu ajutorul persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social, dar și al muncitorilor angajați în cadrul instituțiilor publice, în comuna Rociu se derulează următoarele acțiuni:
- salubrizarea cimitirelor din comună;
- salubrizarea stațiilor pentru mijloacele de transport din fiecare localitate;
- repararea podurilor și podețelor, desfundarea și decolmatarea lor și a șanțurilor pentru scurgerea apelor pluviale;
- curățirea cursurilor de apă care străbat localitatea, înfrumusețarea și protecția peisajului;
- întreținerea și repararea drumurilor comunale și sătești;
- asigurarea curățeniei și întreținerii sediului Primăriei, a curților si parcărilor aferente imobilului Primăriei;
- campanie de informare și conștientizare pentru cetățeni.
Și agenții economici, dar și cetățenii comunei sunt invitați să se implice activ în campania de curățenie de primăvară. Aceștia trebuie să asigure salubrizarea imobilelor în care își desfășoară activitatea, respectiv a spațiilor din fața gospodăriilor, să decolmateze șanțurile și podețele aferente. De asemenea, locuitorii comunei sunt rugați să păstreze curățenia în toate locurile publice și să depoziteze reziduurile menajere numai în locurile special amenajate.
Autogreder, prin GAL
Primăria Rociu va achiziționa un autogreder pentru lucrări de interes comunitar. Achiziția va fi făcută din fonduri europene și cofinanțare locală, pe baza unui proiect derulat prin GAL Microregiunea Lunca Argeșului. ”Procedura de achiziție a fost lansată de curând și se așteaptă ca noul utilaj să intre în dotarea primăriei în această vară.”, precizează primarul Victor Mihai Bălășoiu.
