albestii de argesConform declarațiilor primarului Gabriel Popa, la Albeștii de Argeș se lucrează intens la modernizarea infrastructurii rutiere, în mai multe zone din comună, pe tronsoanele cuprinse în proiectul pentru care Primăria a obținut finanțare prin programul „Anghel Saligny”. ”Deocamdată se amenajează rigolele și șanțurile, urmând ca în cel mai scurt timp să se toarne asfalt. Concomitent, din fonduri proprii, vom lucra la modernizarea centrului localității, adică vom continua amenajarea de trotuare. Este un proiect important, așteptat de întreaga comunitate”, a declarat edilul șef.

Anul acesta va începe și construcția sălii de sport, obiectiv pentru care administrația locală a obținut fonduri prin Compania Națională de Investiții. ”Documentația noastră se află pe masa ministrului, așa că vom semna contractul de finanțare cât de curând. În același timp lucrăm la studiile de fezabilitate la proiectul privind amenajarea de piste pentru biciclete, proiect prin PNRR, precum și la cel pentru eficientizarea energetică a Școlii Albești Ungureni, obiectiv derulat tot prin PNRR.
Administrația locală din Albeștii de Argeș a depus cerere de finanțate și pe componenta C 15, tot în PNRR pentru dotarea cu mobilier și echipamente IT a unităților de învățământ. ”Pentru orice  linie de finanțare ce se va deschide vom fi pregătiți să solicităm fonduri. Dezvoltarea localității depinde de banii europeni. Încercăm totodată să alegem obiectivele care vin în întâmpinarea dorințelor și nevoilor comunității.”, a mai punctat edilul șef din Albeștii de Argeș.