micesti cresaLa începutul lunii martie firma care a construit imobilul ce va găzdui viitoarea creșă va solicita administrației din Micești efectuarea recepției. Un alt obiectiv care va spori infrastructura educațională a comunei, grădinița cu program prelungit, va fi și el recepționat, la finele lunii. „În februarie, la creșă a fost efectuate branșamentele la apă și gaze și se lucrează la locul de joacă din incinta unității. Urmează dotările, după care ne vom ocupa de obținerea tuturor avizelor necesare bunei funcționării a unității, în așa fel încât din toamnă aceasta să-și deschidă porțile.

Creșa va putea primi un număr de maxim 30 de copii, iar organigrama prevede un post director, un administrator, 4 educatoare, 4 îngrijitoare și o femeie de serviciu. Hrana va fi asigurată cel mai probabil prin sistemul de catering, în caz contrar trebuind să mai angajăm un bucătar și un ajutor de bucătar. Costurile cu salarizarea vor fi suportate atât de Ministerul Educației, cât și de UAT Micești.”, explică primarul Dumitru Voicu.
În privința Grădiniței cu Program Prelungit Micești, aici se lucrează la finisările de la parter și urmează, la exterior, realizarea trotuarelor de gardă. „Constructorul ne-a dat asigurări că până la finele lunii martie vom face recepția și la acest obiectiv. Urmează obținerea avizelor de funcționare și, din anul școlar 2023-2024, grădinița va putea funcționa efectiv. Tot aici va fi amenajat și un loc de joacă. În perioada imediat următoare vom demara lucrările de asfaltare a Aleii Dumbravei, pe o lungime de 280 de metri. De asemenea, vom monta un nou grup de pompare la sistemul de alimentare cu apă de la Păuleasca și vom betona curtea Școlii Primare Nr. 1 Păuleasca. Nu în ultimul rând, de la 1 martie, cei 717 școlari și preșcolari de pe raza comunei beneficiază de o masă caldă, în sistem catering, printr-un program finanțat de Ministerul Educației.” , ne-a informat Ionuț Tudorache, șeful Biroului Achiziții din cadrul Primăriei Micești.

FEMEIA este iubire, frumusețe, perseverență, speranță. Primăvară plină de bucurii, doamnelor și domnișoarelor!
Primăria și Consiliul Local Micești
Primar, Dumitru Voicu