Modernizarea infrastructurii de acces către exploatațiile agricole de pe raza localității este cel mai nou proiect pentru care administrația publică a comunei Stolnici va primi finanțare de la Uniunea Europeană.
”Aveam un proiect depus pe Măsura 1.2.5. – Modernizarea drumurilor către exploatațiile agricole – încă din anul 2012, a fost declarat eligibil la momentul respectiv, dar nu au fost fonduri suficiente pentru alocarea finanțării. Acum proiectul a fost aprobat la finanțare și așteptăm notificarea pentru semnarea contractului de finanțare. Proiectul are o valoare de investiție de 1 milion de euro. Drumul care va fi asfaltat unește satele Cotmeana și Izbășești printr-un pod care va asigura și accesul către terenurile agricole din zona Gării Fâlfani, renunțându-se astfel la actuala variantă ocolitoare. Drumul are o lungime de 4,8 km.”, ne-a declarat primarul Sevastian Pupăză Roșu. Un alt proiect realizat de autoritățile locale cu fonduri europene, Centrul de informare turistică din satul Fâlfani, va fi finalizat până la data de 15 august. În ceea ce privește activitatea administrativă, funcționarii Primăriei Stolnici au finalizat la mijlocul lunii iunie, procesul de eliberare a adeverințelor necesare la dosarele pentru subvențiile APIA.
Argeș/Stolnici: Finanțare europeană pentru un nou proiect
- Detalii