baiculesti inaltIntroducerea canalizării este principalul proiect aflat în derulare în acest început de an în comuna Băiculești. Investiția se derulează cu fonduri guvernamentale și din bugetul local și vizează introducerea utilității în satele Mănicești, Stejari, Argeșani, Băiculești și Zigoneni. Momentan se lucrează la îngroparea conductelor de-a lungul DN, în zona Băiculești - Zigoneni. Pe de altă parte, alimentarea cu apă a fost introdusă pe Ulița Bisericii din satul Valea Brazilor, iar din luna februarie vor demara lucrările de reabilitare a conductelor de apă din satul Mănicești.

În ceea ce privește proiectele pe care administrația publică locală intenționează să le realizeze anul acesta, acestea vizează lucrări la o școală și modernizarea mai multor căi de acces. ”Am discutat cu reprezentanții Consiliului Județean și vom beneficia de sprijin pentru realizarea lucrărilor. Avem în plan să schimbăm acoperișurile la cele două corpuri de clădire ale școlii din satul Valea Brazilor și să modernizăm anumite drumuri. Este vorba despre Ulița Bisericii, în satul Zigoneni (900 metri), și de trei bretele care leagă Drumul Poliției de DN, peste 3 km”, precizează primarul Niculae Dragnea.

Investiții din surse externe
O altă investiție, podul care va lega cătunul Tutana de DJ 704 F, este așteptată să înceapă anul acesta. Proiectul se va derula prin CNI, compania fiind cea care se va ocupa de achiziția lucrărilor și execuția acestora. Pe de altă parte, în 2023 vor demara și proiectele pentru care autoritățile din comuna Băiculești au obținut finanțare prin Programul ”Anghel Saligny”, respectiv extindere alimentare cu apă în satul Zigoneni și racorduri individuale la canalizare, satele Mănicești, Stejari, Argeșani, Băiculești și Zigoneni. Autoritățile se preocupă în această perioadă de obținerea avizelor necesare demarării lucrărilor.
În ceea ce privește taxele și impozitele locale aferente anului 2023, acestora li s-a aplicat doar indexarea cu rata inflației. Taxa pentru salubritate a fost modificată, adăugându-se 1 leu/persoană la tariful din 2022.