darmanesti primar 2Chiar dacă nu este prea lungă lista obiectivelor de investiții realizate anul acesta la Dârmănești, ea arată preocuparea constantă a reprezentanților administrației publice locale pentru creșterea calității vieții, a gradului de confort al locuitorilor. „Mă bucur foarte mult că am reușit să repunem în funcțiune stația de clorinare, demanganizare și deferizare a apei de la Valea Nandrii, o investiție în valoare de 6 miliarde de lei vechi. Am investit anul acesta și în infrastructura educațional-sportivă, prin realizarea terenului de sport din perimetrul școlii de centru. Lângă această școală am amenajat și un mic părculeț, cu mobilier de joacă pentru copii și aparate de fitness destinate adulților.

În această perioadă vom achiziționa mobilierul destinat unui alt loc de joacă, ce va fi amenajat în zona grădiniței de la Valea Nandrii. Am reușit să continuăm programul de reabilitare a infrastructurii rutiere, asfaltând Drumul lui Pop, Drumul lui Ene și Drumul lui Banu și am început lucrările de realizare a două canale colectoare a apelor pluviale în zona Dispensarului uman și a Drumului lui Banu. De asemenea, am realizat o extindere la alimentarea cu apă, în zona Zetreanu, și am reabilitat pe interior Căminul Cultural.
Poate cea mai bună veste a venit anul acesta de la Ministerul Dezvoltării, care a aprobat spre finanțare proiectul privind prima înființare a rețelei de canalizare și stație de epurare a apelor uzate în satele Negreni și Piscani. Deja am semnat contractul pentru proiectare și sperăm ca din vara viitoare să ne apucăm efectiv de lucru.”, spune primarul Emilian Ciolan.

Frumusețea iernii, cu dulcele ecou al colindelor și cu imaginea celor dragi în suflet să vă aducă împlinire, iubire și fericire.
Sărbători fericite! La mulți ani!
Primăria și Consiliul Local Dârmănești
Primar, Emilian Ciolan