rociu proiectÎncepând cu acest an școlar, grație finalizării și implementării proiectului ”Dotare la Asociația Viitorul Comunei Rociu pentru desfășurarea de activități culturale”, elevii Școlii Gimnaziale ”Gheorghe Mocanu” din comuna Rociu se pot bucura de cursurile Școlii Populare de Arte Pitești. Proiectul a fost finanțat din fonduri europene, prin Grupul de Acțiune Locală, Microregiunea Lunca Argeșului Mozăceni.

Pentru implementarea acestuia, Asociația ”Viitorul comunei Rociu”, condusă de învățătoarea Ioana Neagoe, a accesat finanțare în valoare de aproximativ 37.000 de euro, fonduri 100% nerambursabile.
Prin eforturile Primăriei și Consiliului Local Rociu, micuții talentați din comună vor putea urma gratuit, pe o perioada de 3 ani, cursuri de canto popular, dansuri populare, cursuri de instrumente muzicale și cusături. Pentru a cunoaște povestea proiectului finalizat și pentru a-i îndruma către noi orizonturi pe cei dornici de frumos și, de ce nu, spre o carieră în domeniu, cei implicați în derularea proiectului s-au reunit de curând la Casa de Cultură ”Ilie Predescu” din satul Șerbănești. Cu acest prilej, reprezentanții asociației au adus mulțumiri și și-au exprimat recunoștința față de toți cei implicați în proiect: Sgîea Florența, Izabela Mogoș, Elisabeta Zamfirache, consultantul Roman Vasile și deputatul Aurel Bălășoiu.