acorPe 27 octombrie, Asociația Comunelor din România a sărbătorit la Albota 25 de ani de la înființarea acestei structuri care, pornită de la Argeș, din inițiativa primarului din Rucăr la acea vreme, Dumitru Ghica, a înglobat ulterior reprezentanți ai administrațiilor rurale din toată țara. Primarii cu 3,4,5,6, 7 și...chiar 8 mandate au primit, din partea Asociației Diploma de Excelență și Trofeul ACoR, iar cei cu 1 sau 2 mandate, Diplome de Excelență. Diplome speciale și trofeul ACoR au fost acordate inițiatorului asociației, Dumitru Ghica, dar și președintelui în funcție al ACoR România, Emil Drăghici, invitat special la eveniment.

Au ținut să fie alături de primarii ACoR Argeș reprezentanți la vârf ai administrației județene - președintele CJ Argeș, Ion Mânzână, vicepreședintele Marius Nicolaescu, prefectul Radu Perianu, parlamentari de Argeș - senatorii Cristina Stocheci și Dănuț Bica, deputații Simona Bucura-Oprescu, Nicolae Georgescu, Remus Mihalcea, Nicolae Pavelescu, Aurel Bălășoiu, dar și foști președinți ai Consiliului Județean Argeș sau prefecți - Constantin Nicolescu, Ion Cârstoiu, Emilian Dragnea.
Evenimentul s-a bucurat de prezența președintelui ACoR la nivel național, Emil Drăghici.
„Anul acesta s-au împlinit 25 de ani de la înființarea Asociației Comunelor, ale cărei baze s-au pus la Albota, în 1997, și tot la Albota ne-am gândit să marcăm acest eveniment. În toți acești ani ACoR a devenit tot mai puternică și tot mai implicată în bunul mers al administrației locale din România. Mulțumesc primarilor care au venit și care au înțeles semnificația acestui eveniment!”- Ion Dumitru, președintele ACoR Argeș.
„Folosiți din plin forța pe care o aveți prin această Asociație, în așa fel încât să puneți presiune pe toate autoritățile, pentru a obține finanțări pentru noi și noi proiecte de investiții în localitățile pe care le păstoriți. La mulți ani, ACoR!” - Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.
acor 5„Activitatea de primar este una din cele mai grele din această țară. Știu că fiecare dintre dvs v-ați zbătut să obțineți finanțări pentru diverse proiecte, pentru a spori confortul de viață al comunității, și mai știu ce responsabilitate și ce riscuri apasă pe umerii dumneavoastră. Pe merit, aveți tot respectul și toată aprecierea mea!” - Radu Perianu, prefect de Argeș.
„Am convingerea că ACoR este o voce puternică a administrației din țara noastră. Sunteți o adevărată forță! Vă felicit pentru munca pe care o depuneți în interesul comunităților pe care le păstoriți!” - Cristina Stocheci, senator PSD.
„Cred că sunteți în acord cu mine că am colaborat foarte bine cât am fost în funcție și am făcut lucruri bune pentru argeșeni, alături de mulți dintre cei prezenți aici. Pentru asta, vă mulțumesc! Vă doresc ca atunci când vă veți retrage din viața publică să aveți satisfacția că ați lăsat ceva în urmă pentru localitățile dumneavoastră, pentru oamenii din aceste localități!” - Constantin Nicolescu, fost președinte al Consiliului Județean Argeș.
„Astăzi și-au dat întâlnire aici, la Albota, generații care au avut un important cuvânt de spus în tot ce s-a întâmplat în Argeș din 1990 încoace. Îmi place foarte mult deviza ACoR: „Prin unire se realizează fapte mari!” Sper să rămânem - oameni politici și oameni de administrație - de fiecare dată consecvenți ideilor de colaborare, de respect, de unire!” - Simona Bucura-Oprescu, deputat PSD de Argeș.