nucsoara primarÎn comuna Nucșoara demarează în această lună lucrările de reabilitare a Școlii Slatina. După finalizarea acestora, imobilul va găzdui un atelier de țesut și sculptură în lemn, activitatea urmând să se desfășoare sub forma unei clase externe a Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești. De asemenea, autoritățile din Nucșoara intenționează ca în școala modernizată pe viitor să aibă loc activități educative și culturale în cadrul unor schimburi de experiență cu alte unități școlare din țară și din străinătate.

”Am făcut achiziția pentru lucrările de modernizare a Școlii Slatina, constând în schimbarea acoperișului, a tâmplăriei, amenajări interioare și exterioare. Este ultima clădire din inventarul comunei Nucșoara pe care o mai avem de reabilitat. Restul, toate sunt modernizate. Am reușit acest lucru în decurs de 10 ani”, afirmă primarul Ion Cojocaru. Și grădinița din incinta școlii a fost reabilitată de administrația comunei Nucșoara și va servi desfășurării activităților incluse în proiectul derulat de către Asociația ”Casa Bună”.

Gospodăria de apă, în lucru
Pe plan local se află în desfășurare și lucrări de amenajare a unei gospodării de apă în satul Gruiu. Potrivit conducerii Primăriei, obiectivul ar urma să fie gata în decurs de o lună de zile. Gospodăria, realizată cu fonduri locale și sprijinul Consiliului Județean, va deservi 150 de familii.
În ceea ce privește proiectele acceptate la finanțare în Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” - modernizarea unor drumuri comunale, respectiv realizarea racordurilor individuale de alimentare cu apă în satul Slatina, autoritățile locale fac ultimele demersuri în scopul organizării licitațiilor pentru lucrări.