psd sf mariaAstăzi, în ziua marii sărbători a Nașterii Maicii Domnului, au fost momente de mare bucurie duhovnicească la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung.
La slujba de resfințire a Mănăstirii oficiată de un sobor de preoți condus de Înalt Prea Sfinția Sa Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, echipa PSD Câmpulung a primit cuvântul Domnului împreună cu Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș și al PSD Argeș, cu primarul municipiului Pitești Cristian Gentea, președinte executiv al PSD Argeș, deputatul Simona Bucura-Oprescu, secretar executiv al PSD Argeș, cu senatorul Cristina Stocheci, cu deputații Nicolae Pavelescu, Remus Mihalcea și Aurel Bălășoiu, cu subprefectul Ciprian Neculăescu, cu Cristian Puiu, administratorul județului.

Maica Domnului este sfinţenia omenească cea mai înaltă cunoscută şi preacinstită în Biserică.
Sărbătoarea a fost stabilită în a opta zi din anul bisericesc pentru că cifra opt simbolizează ziua veșniciei, viața fără de sfârșit, iar datorită ei, Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu S-a întrupat, a biruit moartea și a dăruit oamenilor viața veșnică în Împărăția Cerurilor.
Zi binecuvântată tuturor! La mulți ani celor care azi își serbează onomastica!

PSD Câmpulung