cosesti 3Primăria Coșești vine cu o veste îndelung așteptată de întreaga comunitate: „Festivalul Țuicii”, un adevărat brand al județului, va fi reluat începând anul acesta. Administrația a stabilit ca dată a manifestării ziua de 11 septembrie.
„Întrerupt timp de doi ani din cauza măsurilor impuse de pandemie, „Festivalul Țuicii” se va relua anul acesta, duminică, 11 septembrie, cu ediția a XVI-a. Cu siguranță întreaga comunitate se va bucura de această manifestare, cu adevărat tradițională, dar așteptăm turiști din întreg județul și, de ce nu, din întreaga țară. Pe lângă produsele tradiționale cu care se pot delecta, vor avea ocazia să vadă la lucru renumiții meșteșugari din Coșești dar și din alte zone. Evident, nu vor lipsi programul artistic (susținut de artiști consacrați dar și de elevii școlilor din Coșești), terasele cu produse de larg consum, locurile de joacă pentru copii. Ca noutate, vom încerca să organizăm un spectacol dedicat celor tineri, în sâmbăta dinaintea manifestării propriu-zise. Așadar, îi așteptăm pe toți iubitorii de tradiții în a doua duminică a lunii septembrie, în aceeași locație: Valea Păcurarului!”, anunță primarul Nicolae Pană.

Școlile, o continuă preocupare a administrației
An de an administrația din Coșești a investit constant în unitățile de învățământ, pentru a asigura condiții cât mai bune de studiu tinerei generații. Excepție nu a făcut nici anul acesta, astfel că în septembrie preșcolarii și școlarii vor păși în noul an de învățământ în unități școlare bine puse la punct. „În această vară Școala Leicești a fost anvelopată în proporție de 80%, iar curtea a fost pavată. S-au montat pavele și în curtea Școlii Coșești, iar la Școala Lăpușani a fost refăcută parțial împrejmuirea și au fost tăiați niște molizi care puteau pune în pericol integritatea fizică a copiilor. De asemenea, urmează ca la Școala Petrești să reconfigurăm și să suplimentăm aleile. Ca noutate, din acest an, procesul de învățământ se va desfășura în toate școlile exclusiv dimineața. În aceste condiții a trebuit să reconfigurăm traseele pentru transportul copiilor. Pentru a face față, pe lângă microbuzul pe care îl avem în dotare, vom mai beneficia de încă o mașină. În acest sens am semnat un contract cu un transportator privat.”, detaliază edilul șef din Coșești.
Din păcate, ploile torențiale căzute în a doua parte a lunii august au deteriorat din nou drumurile neasfaltate, în special în Coșești, Petrești și Priseaca, administrația fiind nevoită să aloce noi sume din fondul pentru situații de urgență pentru aducerea căilor rutiere la starea inițială.