rociu 1Primăria Rociu a depus un proiect pentru construirea unei creșe, inițiativa fiind menită să contribuie la creșterea capacității infrastructurii de învățământ preșcolar din localitate. Solicitarea de finanțare a fost înregistrată la Ministerul Dezvoltării. Viitoare creșă ar urma să fie construită în satul Rociu, lângă fosta școală. ”Noua unitate ar urma să deservească tinerele familii din localitatea noastră. Am luat hotărârea de a depune proiect pentru construirea unei creșe, întrucât există cerere. În localitate sunt familii cu copii mici, care au nevoie de o astfel de investiție”, declară primarul Victor Mihai Bălășoiu.

Pe de altă parte, în luna august, în școlile și grădinițele din comună au fost realizate lucrările specifice întâmpinării noului an școlar. S-a făcut curățenie, sălile de clasă au fost igienizate, au fost verificate instalațiile și s-a făcut aprovizionarea cu combustibil pentru iarnă. În prima zi de școală, primarul comunei Rociu, Victor Mihai Bălășoiu, va fi prezent la festivitățile de deschidere a anului școlar din fiecare unitate de învățământ.
Referitor la cele trei proiecte care au fost aprobate la finanțare prin Programul ”Anghel Saligny”, administrația locală se preocupă în această perioadă de obținerea avizelor necesare demarării lucrărilor și urmează să semneze contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării.