davidesti ziua comuneiÎncepând din acest an, ziua de 8 septembrie, zi de mare sărbătoare creștină, va avea pentru locuitorii comunei Davidești și o a doua semnificație: Ziua Comunei! La inițiativa conducerii Primăriei, s-a decis în ședință de Consiliu Local să se organizeze acest eveniment. ”Este foarte important să avem o sărbătoare a noastră, care să coaguleze comunitatea, să ne unească; un eveniment care să ne facă să ne bucurăm împreună. Cred că mai ales acum, după ce am trecut prin această pandemie, avem mare nevoie să fim uniți în tradițiile noastre, în ceea ce ne reprezintă.

Ne-am gândit că cea mai potrivită zi pentru această sărbătoare, este la începutul toamnei, când începem să strângem recoltele și să ne bucurăm de munca de peste an. Sper ca Ziua Comunei să devină o tradiție și, an de an, să aducem elemente noi evenimentului. Fiindcă muzica este forma de artă ce ne leagă cel mai ușor, care nu poate lipsi la noi, la români, atunci când sărbătorim, pentru anul acesta am pregătit un program special, cu artiști pe placul tuturor. Pe scenă vor urca Robert Târnăveanu, Marius Țugulescu, Mădălina Străuneanu, Oana Preda, renumita interpretă Cristina Turcu Preda și, pentru tineri, într-un alt registru muzical, Julianne P. Orchestra Marius Țugulesu Band va întreține atmosfera. Vă așteptăm pe toți, localnici sau vizitatori!”, anunță primarul Alin Văduva.
Între timp, administrația locală se concentrează și pe viitoarele investiții din localitate, ce vor fi implementate cu fonduri guvernamentale, în urma obținerii finanțărilor pentru patru proiecte de investiții prin Programul „Anghel Saligny”. ”Lucrăm la obținerea vizelor de la Mediu, CEZ etc, astfel încât, imediat după semnarea contractelor, să putem demara procedurile. Reamintim că este vorba de modernizarea parțială a drumului Huluba, modernizarea drumului Mărășești, amenajarea parcării Căminului Cultural Davidești și a drumului Valea Budii, precum și  extinderea rețelei de canalizare, etapa a III-a, sat Conțești.”, a mai menționat șeful executivului.