stolnici ansamblul calusareiiActivitatea culturală din comuna Stolnici se dezvoltă de la o zi la alta, iar rezultatele nu întârzie să apară. Ansamblul „Călușăreii” de la Stolnici a participat, la începutul lunii august, la concursul ”Floare de câmpie” de la Bârla. Micii dansatori au ocupat locul al treilea în competiție, demonstrând că știu să joace cu pasiune și mândrie.

De asemenea, tot în luna august, Ansamblul „Călușăreii” de la Stolnici a participat la Târgul meșterilor populari de la Corbeni, din cadrul Festivalului Tradiții Argeșene. La festivalul de la Corbeni au participat și călușarii din Stolnici, dar și cei din Bârla, Hârsești și Popești.
Administrația publică a comunei Stolnici se ocupă în această perioadă de obținerea avizelor necesare implementării proiectului acceptat la finanțare în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Autoritățile locale au obținut finanțare pentru modernizarea mai multor drumuri comunale, suma alocată proiectului ridicându-se la aproape 14 milioane de lei.

Cabinet dentar mobil pentru cetățeni
Locuitorii comunei Stolnici pot beneficia de servicii medicale stomatologice începând de la finalul lunii august. ”În fiecare zi de luni a săptămânii, cabinetul stomatologic mobil ”Dr. Costache” vine în comuna Stolnici, la sediul Primăriei, pentru consultații și lucrări stomatologice. Programul de funcționare a cabinetului este 9.00-15.00”, precizează primarul Sevastian Pupăză Roșu.
Cum la momentul actual în zonă nu există un cabinet stomatologic permanent, cabinetul dentar mobil este extrem de util pentru cetățeni.