stefan cel mare iluminat 225 de gospodării din satul Glavacioc beneficiază de electricitate din luna iunie, după ce ani de zile cetățenii respectivi nu au fost racordați la rețeaua de energie electrică. Rețeaua de iluminat public a comunei Ștefan cel Mare a fost astfel extinsă. ”Am dorit să venim în sprijinul tuturor consumatorilor fără excepție și am pus pe primul plan nevoile acestora. Racordarea înseamnă un ajutor important pentru acești consumatori, era normal să le asigurăm acces la rețeaua de energie electrică. Le-am promis că mă voi implica în a-i ajuta și mă bucur că acest obiectiv a fost dus la bun sfârșit”, declară primarul Ion Parpală.

De altfel, pe lângă extindere, rețeaua de iluminat public din Ștefan cel Mare se află de câteva luni într-un continuu proces de modernizare prin schimbarea lămpilor. Doar în luna iunie au fost înlocuite peste 30 de lămpi vechi cu surse de iluminat cu tehnologie LED.
Administrația locală intenționează ca în perioada următoare să pietruiască mai multe străzi în satul Glavacioc. Se vor face pietruiri pe o lungime de aproximativ 1,2 km de drumuri locale. Tot în acest sat, în luna iunie, au fost realizate mai multe podețe de acces pe ulițele adiacente DC 131 (strada Mircea cel Bătrân), drum ce urmează a fi asfaltat în cadrul unui proiect al autorităților din Ștefan cel Mare. 
În scurt timp în comună vor demara și lucrări de asfaltare a unor drumuri. Licitația pentru atribuirea acestora a fost finalizată și după obținerea avizul de la Mediu, autoritățile locale vor demara lucrările. Potrivit proiectului, se vor asfalta tronsoane de drum în ambele sate, Ștefan cel Mare și Glavacioc. Nu în ultimul rând, conducerea administrației locale a intervenit în luna iunie pentru repunerea în funcțiune a uneia dintre pompele de apă, defectată din cauza arderii unui contactor. Pompa a fost reparată și acum funcționează la parametrii normali. Alimentarea cu apă a comunei Ștefan cel Mare funcționează cu ajutorul a patru foraje.