georgescu daeaFoarte mulți au scris despre revenirea ministrului Daea. Eu voi aborda provocările care îl așteaptă. Toată lumea este cu ochii pe acest sector strategic și așteaptă măsuri energice. Atât PSD, cât și domnul Daea au demonstrat că politica agrară românească poate fi condusă într-un termen scurt la performanţă (programe de dezvoltare a zonei montane, programe în sectorul creşterii animalelor şi reproducţie, programe în sectorul legumicol, programe în reablitarea sectorului de irigaţii etc.).

În aceste momente, pentru creşterea performanţei în agricultură se impune susţinerea în continuare a programelor existente, material şi financiar, pentru atingerea potenţialului agricol al României, în special a programelor pentru dezvoltarea sistemului național de irigații și a celui de antigrindină.
În mandatul trecut, în doi ani și șase luni de activitate, Petre Daea a realizat extinderea sistemului de irigaţii, cu 14 amenajări repuse în funcţiune, 1,4 milioane de hectare de teren agricol pregătite pentru a fi udate, urmate de alte 350.000 de hectare irigate din Canalul Siret – Bărăgan.
În perioada ianuarie 2017 – iunie 2019, ministerul condus de PSD a atras 8,55 miliarde de euro. Totodată, suprafeţele protejate de sistemele antigrindină au crescut de la 500.000 de hectare în 2017, la 1,8 milioane de hectare în 2019. Între anii 2017 – 2019, în România, agricultura a înregistrat zeci de recorduri istorice datorită programului de dezvoltare al PSD!
De doi ani de zile însă, în sistemele de irigații nu s-a făcut aproape nimic, după cum a susținut și ministrul Daea. Acesta spune că a regăsit aceeași stare de lucru pe care a lăsat-o în 2019. Ministrul Agriculturii din Guvernele Orban I, Orban II, Cîțu și Ciucă nu a mișcat un deget. Dimportrivă, a înrăutățit situația după ce a ratat finanțarea prin PNRR.
În concluzie, ministrul PSD al Agriculturii va trebui să reseteze discuțiile privind investițiile în sistemul de irigații prin PNRR, să pună rapid în stare de funcționare sistemul cu banii pe care îi are la dispoziție și să fie în permanentă legătură cu fermierii români, cei care produc înfruntând greutățile.
În încheiere, îi asigurăm pe români că România nu va duce lipsă de mâncare, în special de produse agricole românești de calitate superioară.

Nicolae Georgescu, deputat PSD de Argeș