vulturesti drum huluba 1După zeci de ani de așteptare, visul cetățenilor și dorința conducerii Primăriei Vullturești s-a îndeplinit: drumul DC 50 Davidești-Huluba a fost asfaltat! De asemenea, lucrările la noua grădiniță sunt plină desfășurare. ”Este o mare satisfacție pentru mine să văd acest drum modernizat. Ne vom bucura cu toții de el. Un drum reabilitat înseamnă foarte mult pentru cei din mediul rural. Am turnat asfalt pe o lungime de 2,5 km, cât are acest drum pe teritoriul localității noastre. Suma necesară a fost asigurată din bugetul Consiliului Local și cel al Consiliului Județean.”, a declarat primarul Liviu Poșircă.

Conform declarațiilor edilului șef, se continuă într-un ritm alert și lucrările pentru construirea noii grădinițe de la Mâzgana. ”Și construirea acestei grădinițe a fost de mulți ani visul meu. Iată că anul acesta se dovedește a fi un an bun, prin prisma acestor două obiective realizate.”, spune edilul șef.
Se fac pași și în ceea ce privește investițiile în protecția mediului. ”Vom achiziționa o stație de încărcat pentru mașinile electrice, cu trei posturi. Trebuie să ne aliniem la noile tendințe. Nu este vorba doar de cetățenii de la noi din comună care vor avea mașini electrice în viitorul apropiat, ci mai ales, de cei care tranzitează localitatea.”, a mai menționat șeful executivului din Vulturești.