sapata foraj martesti 3În urma unei avarii survenite în luna mai la forajul de apă din satul Mîrțești, administrația comunei Săpata a fost nevoită să facă o serie de investiții, pentru a putea asigura apa la parametrii normali cetățenilor comunei.

”Apa nu mai avea suficient debit și oamenii riscau să rămână fără această utilitate. Am intervenit în scurt timp, am schimbat pompa și coloana de apă, am înlocuit stația de clorinare și apometrul. Practic, cam totul. A fost o situație de urgență. S-a rezolvat însă, iar acum cetățenii beneficiază de alimentare cu apă în condiții optime”, declară primarul Laurențiu Micu. Forajul de apă din Mîrțești deservește toate gospodăriile din acest sat și o parte din cele din satul Bănărești. Investițiile au fost realizate cu fonduri din bugetul local.

Proiecte pentru banii europeni
Primăria Săpata a depus mai multe proiecte spre finanțare prin măsurile PNRR. Acestea au ca obiectiv asigurarea unei infrastructuri prietenoase cu mediul și eficientizarea energetică a clădirilor publice. Concret, au fost solicitate fonduri pentru achiziționarea unui microbuz electric, pentru amenajarea unor stații de încărcare a vehiculelor electrice, respectiv pentru modernizarea sistemului de supraveghere video din comună. În plus, pentru Școala Gimnazială Bănărești a fost depus un proiect care vizează eficientizarea energetică a clădirii. Cu ajutorul fondurilor nerambursabile din PNRR se vor putea monta panouri fotovoltaice și realiza anveloparea termică a școlii.