buzoesti lat bunDe Ziua Înălțării Domnului se comemorează și Ziua Eroilor, o sărbătoare dedicată eroilor cunoscuți și necunoscuți căzuți în luptă de-a lungul veacurilor pentru credință, libertate, apărare și reîntregirea neamului. Tradiția cinstirii memoriei eroilor neamului a fost păstrată cu sfințenie de-a lungul timpului și în comuna Buzoești. În acest an, autoritățile locale au început din timp pregătirile pentru Ziua Eroilor, prin acțiuni de curățenie în incinta monumentelor și de refacere a celor care aveau nevoie de reparații, cum a fost cazul celui din satul Vulpești.

Șapte monumente au fost ridicate în comuna Buzoești în cinstea eroilor căzuți pentru apărarea patriei. Și anul acesta, de sărbătoarea Înălțării Domnului, la fiecare monument s-au ținut slujbe religioase, iar primarul Ion Tănase a depus coroane de flori, aducând un pios omagiu martirilor. O frumoasă slujbă de pomenire a eroilor a avut loc și la Biserica Șerboeni, recent reabilitată și pictată, cu sprijinul administrației locale.
În altă ordine de idei, lucrările de modernizare a drumurilor din satul Ionești vor fi reluate în luna iunie. Până la momentul actual au fost amenajate șanțurile și podețele de-a lungul drumurilor, iar în următoarele săptămâni va fi turnat primul strat de asfalt. Investițiile sunt realizate cu fonduri din bugetul local și cuprind și reabilitarea podului din satul Ionești.