albota primar latAdministrația din Albota a continuat și în acest an campania de reabilitare a infrastructurii rutiere din comună. Astfel, de curând, s-au încheiat lucrările de asfaltate a străzii Dumitrești, pe o lungime de 1,6 km. De asemenea, s-a turnat covor bituminos și pe strada Dr. Gheorghe, pe o lungime de 400 de metri. „Nu intenționăm să ne oprim aici, astfel că vom semna un contract multianual, în vederea reabilitării a încă trei străzi. Este vorba de strada Găjgărăi, strada Sorești și strada Biboiești.”, anunță primarul Ion Dumitru.

Tot legat de infrastructura rutieră, podul tubular peste râul Teleorman, din punctul „La Tiu”, a fost și el finalizat.
O investiție în plină derulare la Albota este sala de sport. Primarul Ion Dumitru se declară însă dezamăgit de ritmul de lucru: „Acum se lucrează la interior cu... 2 oameni! Conform contractului, sala trebuia să fie gata din 4 aprilie... Am înțeles că antreprenorul general a încasat banii de la Compania Națională de Investiții pe lucrările efectuate, însă nu și-a plătit subcontractorii, iar aceștia și-au făcut bagajele și au plecat. Din acest motiv, lucrările trenează. În aceste condiții nu pot face vreo estimare în privința datei la care investiția va fi finalizată.”