por munteniaProgramul Operațional Regional (POR) Sud - Muntenia 2021-2027, pregătit de către Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, a fost aprobat de Guvernul României și transmis Comisiei Europene, anunță deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu. În premieră, negocierile pentru POR 2021-2027 au fost purtate direct între ADR Sud Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru POR Sud – Muntenia 2021-2027 și Comisia Europeană.

Vor fi finanțate investiții în infrastructură, servicii și echipamente necesare relevante, precum și achiziționarea, testarea și pilotarea de soluții și aplicații, inclusiv asigurarea securității cibernetice și interoperabilității acestora în vederea valorificării avantajelor digitalizării prin dezvoltarea de servicii pentru siguranța și în beneficiul cetățenilor, al mediului de afaceri și de cercetare și al autorităților și instituțiilor publice locale/centrale.
ADR Sud Muntenia va gestiona peste 1,3 miliarde de euro prin POR Sud - Muntenia 2021-2027.
Versiunea Programului Operațional Regional 2021-2027 al Regiunii Sud-Muntenia aprobată de Guvernul României și transmisă Comisiei Europene poate fi consultată pe site-ul Agenției, https://adrmuntenia.ro, în secțiunea Despre noi > Activitatea ADR Sud – Muntenia > Dezvoltare regională > 2021-2027 > POR Sud ‐ Muntenia 2021‐2027, link: https://www.adrmuntenia.ro/.../POR-Sud-Muntenia-v4-SFC-23....
Credit info: ADR Sud Muntenia