mioveni port popularDuminică, 8 mai, de Ziua Națională a Portului Tradițional din România, orașul Mioveni a fost capitala portului popular românesc! Pe străzile orașului a avut loc o paradă minunată la care au luat parte cu mic cu mare, din Argeș și alte județe, purtând cu mândrie costume populare din mai multe zone ale țării.
Profesorul Ioan Sorin Apan spunea că “Ăsta este adevăratul brand românesc, templul la purtător – costumul popular tradiţional, în care românul a ştiut să-şi etaleze de-a lungul vremii valorile în momentele-cheie ale existenţei sale. Atunci avea şi textele explicative, textele de folclor literar care rezonau cu desenele, cu hieroglifele de pe costume. Căci pe costum este scris acelaşi lucru – iată o viziune teologică deja! – anume că omul poate accepta lumea nevăzută pornind de la simbolurile din lumea văzută şi astfel să-şi taie un drum înspre Dumnezeu.”

Nașterea, viața și moartea strămoșilor noștri sunt puse pe semnele portului popular românesc pe care azi l-am îmbrăcat în încercarea de a-l etala așa cum au făcut și înaintașii noștri. Și care poate fi cea mai mare recunoaștere decât aceea că pentru Regina Maria costumul popular de Muscel a fost portul oficial de înaltă ceremonie? Suntem mândri de portul nostru popular și îl transmitem din generație în generație!

Simona Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeș