micestiLucrările la viitoarea grădiniță cu program prelungit din satul Micești au stagnat în ultima perioadă, constructorul reclamând faptul că scumpirile înregistrate la materialele de construcții fac ca valoarea devizului inițial să fie depășită. Administrația comunei va purta discuții cu antreprenorul pentru a se găsi o soluție, în așa fel încât situația să fie deblocată.

„Trebuie neapărat să găsim o soluție în așa fel încât lucrările să continue, pentru a da obiectivul în folosință la data stabilită, respectiv mai anul acesta. Dacă ne oprim, trebuie făcută apoi o expertiză, astfel că termenul de finalizare se va devansa cu cel puțin 6 luni. Din punctul nostru de vedere, nu putem aplica decât prevederile legale, respectiv ordonanța de guvern care stipulează că la valoarea facturilor se aplică indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică pentru luna anterioară. Alt ajutor nu-l putem da. Clădirea este tencuită pe interior, podul a fost izolat iar instalațiile electrice au fost pozate pe pereți. Trebuie montată tâmplăria, după care se pot realiza izolațiile exterioare și apoi se poate trece la partea de finisaje.”, explică primarul Dumitru Voicu.
În schimb, lucrările la Creșa Micești sunt în plină desfășurare. „La creșă au fost realizate zidurile exterioare și se zidește pe interior. De asemenea, ne aflăm în procedura de recepție a obiectivul de investiții ce a vizat introducerea alimentării cu gaze în satul Purcăreni. Urmează negocierile cu cei de la Distrigaz, pentru preluarea rețelei de către acest operator. Tot în procedură de recepție ne aflăm și cu cele patru intersecții din comună care au fost modernizate.”, informează Ionuț Tudorache, șeful biroului Achiziții publice din cadrul Primăriei Micești.