albestii de argesDacă perioada ce se încheie nu fost una tocmai prolifică din punct de vedere al implementării proiectelor, conducerea administrației locale din Albeștii de Argeș, își pune mari speranțe în viitor. ”În 2022 începem în forță investițiile”, spune Gabriel Popa, primarul comunei Albeștii de Argeș.”Anul acesta s-a adoptat foarte târziu bugetul, banii au fost puțini, și de aceea n-am putut face mai nimic din punct de vedere al lucrărilor. Pentru 2022 avem pe lista de priorități asfaltarea drumurilor din localitate, obiectiv pentru care așteptăm finanțare prin Programul Anghel Saligny, construirea a două poduri în satul Brătești, pentru care ne chinuim de un an să obținem avizul de la Apele Române, continuarea amenajării centrului civic și, bineînțeles, alimentarea cu gaze în Brătești, obiectiv pentru care am realizat ridicările Topografice și lucrăm la Studiul de fezabilitate. Pentru această investiție sperăm să atragem fonduri prin PNRR.

De asemenea, avem un proiect pentru montarea unor panouri fotovoltaice la stația de alimentare cu apă a localității, pe care sperăm să-l implementăm prin Agenția de Mediu. În acest fel, am degreva bugetul localității de factura la consumul energetic necesar pentru alimentarea cu apă a comunității și am contribui și la protecția mediului”, spune edilul șef.
Pentru o atmosferă de sărbătoare, în localitate, cu ocazia Crăciunului, Primăria va monta iluminat festiv. ”Deocamdată nu am găsit sponsori pentru cadourile copiilor, dar vom face tot posibilul. În schimb, vom asigura pe toată perioada Sărbătorilor iluminat festiv în localitate”, a mai spus șeful executivului.
Deszăpezirea va fi realizată cu utilajele proprii, iar în cazul unor căderi masive de zăpadă se va apela și la firme de specialitate.

Fie ca Sărbătorile de iarnă să ne aducă liniște, căldură și armonie în suflet. Crăciun fericit și un An Nou plin de împliniri!
Primăria și Consiliul Local Albeștii de Argeș
Primar, Gabriel Popa