# Interviu cu primarul comunei, Nicolae Pană
cosesti- Dle primar, Guvernul a lansat recent Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Ce proiecte de investiții va depune spre finanțare pe acest program administrația din Coșești?
- Avem pregătite sau în pregătire mai multe proiecte, ce vizează realizarea rețelei de canalizare, înființarea rețelei de distribuție de gaze, modernizarea prin asfaltare a unor drumuri de interes local. Canalizarea este un proiect pe cât de amplu, pe atât de costisitor, inclus de altfel în Master Planul județului Argeș. Investiția s-ar suprapune pe aproximativ 80% din teritoriul comunei.

În privința alimentării cu gaze, conform proiectului nostru, rețeaua ar urma să acopere toată suprafața comunei. Discutăm de o rețea de peste 46 de kilometri. La capitolul reabilitare drumuri comunale, aici avem nevoi foarte mari! Prioritare vor fi, evident, căile rutiere expuse în permanență calamităților. Aici nu discutăm de turnarea unui simplu strat de asfalt, ci și de lucrări de colectare și dirijarea a apelor pluviale.
Pregătim, de asemenea, două proiecte pe care intenționăm să le depunem la Administrația Fondului de Mediu. Este vorba de modernizarea iluminatului public și de eficientizarea energetică a unor clădiri de interes public, respectiv unități de învățământ și primăria. Avem informații că AFM va deschide linii de finanțare pentru astfel de proiecte de investiții, astfel că vrem să fim pregătiți din timp cu toată documentația, pentru a obține banii necesari realizării acestor obiective.
- În plină derulare se află în comună investiția privind reabilitarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă. În ce stadiu sunteți cu lucrările?
- Obiectivul se află într-un stadiu avansat de realizare. Mai e de lucru la părțile foarte tehnice și destul de pretențioase din punct de vedere financiar: stațiile de deferizare și demanganizare, sistemele de pompare. Din păcate, după cum se știe, Ministerul Dezvoltării, cel care finanțează investiția prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală, a sistat plățile în vară, astfel că sunt restanțe destul de mari la constructor. Orice firmă, indiferent câtă putere financiară ar avea, se blochează la un moment dat dacă nu-și primește banii pe lucrările efectuate. Așteptăm, așadar, deblocarea plăților, așa cum ni s-a promis, pentru ca firma să poată finaliza investiția. 
- Ce se aude cu solicitarea de finanțare depusă la Compania Națională de Investiții privind remedierea pagubelor produse infrastructurii rutiere de ploile abundente căzute în comună la începutul lunii iunie?
- Singura informație pe care o avem este că încă se analizează cererea noastră de finanțare. Noi am intervenit imediat, cum am putut, pentru a face cât de cât circulabile drumurile afectate, însă suma necesară aducerii acestora într-o stare bună depășește cu mult posibilitățile noastre financiare.