stoenestiProiectul de realizare a rețelei de canalizare și modernizare a rețelei de apă derulat în Stoenești se apropie de finalizare. De curând au fost demarate lucrările de amenajare a stației de epurare, aferentă rețelei de canalizare. ”În luna septembrie am început lucrările la stația de epurare. S-a defrișat zona unde este amplasată stația, am scos câțiva anini și cu ocazia asta am făcut și aprovizionarea cu lemne de iarnă pentru Primărie. Săpăturile sunt făcute, conductele sunt băgate, mai avem de montat bazinul de apă potabilă, de realizat stația de epurare și o stație de pompare”, declară primarul Ion Marin.

Lucrările la sistemul de canalizare și modernizarea rețelei de apă din comună au termen de finalizare anul viitor. Proiectul este finanțat prin PNDL 2. 
Anul școlar a debutat în cele mai bune condiții în unitățile din comuna Stoenești. Toate școlile (Stoenești, Bădeni și Cotenești) sunt modernizate, au dotările necesare, iar elevilor le sunt asigurate toate condițiile pentru învățământ.
Pe de altă parte, conducerea administrativă a localității ia în calcul să depună mai multe proiecte în cadrul Programului ”Anghel Saligny” lansat de Guvern. Unul dintre proiectele ce ar putea fi depuse la Guvern este cel de modernizare a centrului localității. Investiția prevede, pe lângă relocarea cablurilor de la rețelele de utilități în subteran, amenajarea trotuarelor și asfaltarea a 5 km de drumuri locale.